„Adevarata calitate a vietii omului este data de modul cum este traita, de idealurile pe care cauta sa le implineasca, de principiile care o guverneaza.”

DACA AR EXISTA, paradisul ar putea fi definit drept acel loc minunat lipsit de dezavantajele pe care le implica oferta sa. Cornul abundentei se va revarsa asupra drept-credinciosilor fara sa-i ingrase sau sa-i ingretoseze, placerile ii vor cuprinde fara sa-i plictiseasca sau sa-i imbolnaveasca.

Ar fi un loc perfect echipat sa ofere bunastare, implinire si fericire locatarilor sai, fara costuri. Ar exista, totusi, o marunta chestiune sacaitoare privind indeplinirea simultana a dorintelor contradictorii si competitive ale dreptilor, dar asta nu poate umbri maretia locului. Pe Pamant a devenit un loc comun faptul ca prosperitatea aduce probleme precum poluarea, obezitatea, congestionarea traficului. In acest context mundan a aparut conceptul de calitate a vietii. In mod sigur, in rai nu exista institute de sanatate publica si nici miscari ecologiste. Omenirea a incheiat, deci, un pact faustic in care sporirea luminii soarelui intr-un loc creste umbrele in alt loc.

Conceptul de calitate a vietii se referea initial doar la problemele de mediu. Dezideratele erau aerul si apa curate, scaderea zgomotului, inlaturarea deseurilor, parcuri si locuri de joaca pentru copii. Importanta acestora a ramas intacta, zi de zi, pentru pacatosii de alegatori, dar este vizibila doar o data la patru ani pentru cei alesi, care se afla deja in paradis.

Acest gen de orbire nu este specific romanesc. Incepand din secolul al XVIII-lea, numerosi medici si reformatori sociali englezi au propus parlamentului de la Londra diverse planuri de canalizare a orasului. Toate au fost ignorate de parlamentari pana cand, intr-o vara fierbinte de la jumatatea secolului al XIX-lea, duhorile Tamisei au inundat holurile si salile de dezbatere ale parlamentului. Planul de canalizare a orasului a fost votat in cateva minute! O suta de ani de lobby parlamentar nu au facut cat un rahat bine plasat. In urmatorii ani, mortalitatea prin febra tifoida si dizenterie a scazut dramatic in cartierele sarace din East End.

Un optimism similar am trait dupa 1989, cand apa calda si sapunul de calitate au devenit accesibile intregului popor. Febra actuala a integrarii europene ne va duce pe noi culmi de civilizatie si progres. Totusi, aceasta febra nu trebuie sa ne intunece privirea critica si bunul simt. Studiile recente ne arata ca europeanul mediu nu mai este purtator de shigella sau de salmonella, dar este purtator a cel putin 30 de substante chimice toxice pe care le-a luat din conserve, vase de gatit, sampoane, spray-uri, covoare, canapele, haine, jucarii, computere etc. Contractul faustic nu numai ca a ramas in vigoare, dar se pare ca Diavolul castiga! Dintre cele 100.000 de substante chimice folosite in industria europeana, doar 10.000, adica 10%, au fost investigate satisfacator din punctul de vedere al toxicitatii umane. Competitia economica cu China, pentru produse ieftine, a dus la introducerea de noi substante chimice netestate suficient. Siguranta consumatorului este sacrificata de dragul castigului imediat.

In acest context, masurile Comisiei si ale Parlamentului European sunt benefice pentru cetatean, chiar si in cazul obezitatii si al fumatului. Desigur, fumatul si mancatul aiurea presupun o alegere si o responsabilitate personala. Interzicerea fumatului si a anumitor tipuri de alimente reprezinta o limitare a drepturilor si libertatilor civile. Pe de alta parte, bolile provocate de fumat si de obezitate duc la pierderi de productivitate economica si la cheltuieli uriase din bugetul de asigurari de sanatate. In acest caz, interesul public si cel privat intra in competitie. In secolul al XVII-lea, medicul Bernard de Mandeville a scris „Fabula albinelor”, in care spunea ca viciile private (lacomia si alte pofte) produc beneficii publice (bogatia unei natiuni). In cazul fumatului si al obezitatii, viciile private produc cheltuieli publice, ceea ce justifica interventia publica pentru a promova virtutile corespunzatoare.

Alegerile personale ne deschid insa o noua perspectiva asupra calitatii vietii. Adevarata calitate a vietii omului este data de modul cum este traita, de idealurile pe care le cauta sa le implineasca, de principiile care o guverneaza, indiferent de factorii exteriori. Poetul latin Horatiu a propus un ideal de viata bazat pe simplitate si prietenie: „ ma rog pentru o gradina cu apa curgatoare si pomi in apropriere.....” Pe vremea lui, la Roma, acest ideal era inca accesibil. Astazi, in Bucuresti, trebuie sa fii bogat ca sa-ti permiti o viata simpla si sanatoasa, la loc cu racoare si verdeata. Pentru noi ceilalti ramane solutia transformarii simbolice a idealului horatian, printr-o retragere nu intr-un loc linistit, ci intr-o stare mentala linistita. Dar pana si acest ideal al pacii sufletesti este amenintat de poluarea emotionala data de zgomot, caldura si tonul catastrofic al mass-media.

Dr. Sever Cristian OANA
Acest articol a aparut in publicatia Medical UPDATE / Iunie 2008.