Prof. dr. Voichiţa Mogoş
Întotdeauna când trebuie să scrii despre tine este greu, dar când trebuie să scrii despre realizările altcuiva este şi mai greu. De data aceasta este o situaţie fericită, deoarece lucrarea DISFUNCŢII SEXUALE MASCULINE, Editura „Gr. T. Popa”, Iaşi (2007), este un unicat profesional ştiinţific, iar recenzarea mă onorează.
Autoarele, Dnele prof. dr. Voichiţa Mogoş şi dr. Simona Mogoş care fac parte din Clinica de Endocrinologie de la Spitalul „Sf. Spiridon”, Iaşi, s-au angajat pe un drum greu, un drum „neamenajat”, dar finalmente au reuşit cu brio. Acum, când monografia a văzut lumina tiparului, constat că realizarea este desăvârşită şi cred că şi satisfacţia autoarelor va fi nemărginită.
Lucrarea pe care acum o prezint succint, am cunoscut-o în faza de manuscris, când am fost solicitat să-mi spun părerea în calitate de referent ştiinţific.
Voichiţa Mogoş se ocupă de sexologie de foarte mulţi ani, face parte din şcoala de la Iaşi şi a creat la rândul său şcoală, după cum subliniază Dl. Prof. Dr. Eusebiu Zbranca în Prefaţă. Monografia este unitară, modernă, puternic argumentată ştiinţific, beneficiază de un limbaj clar, elegant, o expunere provocatoare, ca şi subiectul însuşi. Cei neavizaţi ar crede că se referă numai la disfuncţia erectilă, nimic mai fals însă. Sexualitatea masculină este pusă sub lupă, disecată – anatomic şi funcţional – hormonal, vascular, metabolic, psihoemoţional, din punctul de vedere al diagnosticului, terapiei, dar şi din cel cultural. Din această lucrare, comprimată în 350 de pagini, nu cred că lipseşte ceva.
Lectura ei este captivantă, ca un roman bun, bazat pe ceva profund real, subiectul fiind extras din cotidian. Pentru începători poate fi un ABC complet, pentru iniţiaţi o carte de căpătâi, pentru cunoscători un eseu despre fragilitatea „sexului tare”. Poate acesta este şi mesajul „Gânditorului” reprodus pe prima copertă, apropo de disfuncţiile bărbăteşti.
Monografia elaborată de dnele Voichiţa Mogoş şi Simona Mogoş este cu siguranţă cea mai completă lucrare din bibliografia noastră, obligatoriu de studiat de toţi cei implicaţi în medicina sexualităţii şi în sexologie.
Îmi face plăcere să menţionez, de asemenea şi implicare Dnei. Prof. Dr. Voichiţa Mogoş în activitatea Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) încă de la începuturi, adică din 2001, dânsa a fost şi este un factor activ al echipei de entuziaşti, care fac ca AMSR să continue şi să se dezvolte.
Adresez public felicitări autoarelor şi mulţumiri pentru efort şi recomand cu căldură noua apariţie editorială pentru unul dintre premiile Academiei Române.
Prof. Asoc. Dr. Nicolae CALOMFIRESCU